Campanii Google Ads. Ce face lunar cine îți administrează contul.

Dacă plătești pe lună pentru administrarea contului de Google Ads, merită să știi exact ce se face cu banii și cu timpul ăla, nu doar că „rulează campanii”.

Verifică ce termeni au adus cereri

La începutul fiecărei luni, o agenție Google Ads se uită la termenii de căutare care au declanșat reclamele în luna trecută — nu la cei pe care i-ai ales inițial, la cei reali, care apar în raport. Diferența dintre ei poate fi mare.

Închide ce nu funcționează

Termenii care aduc clicuri, dar nu cereri se exclud sau se reduc la buget mic. Fără pasul ăsta, bugetul se duce pe căutări care n-au cum să devină clienți.

Scrie reclame noi pe ce funcționează

Pe termenii care aduc cereri reale, se testează reclame noi — texte diferite, oferte formulate altfel — ca să vadă care variantă aduce mai multe cereri la același buget.

Ajustează bugetul pe campanii, nu pe tot contul

Bugetul nu se împarte egal: campaniile care produc cereri primesc mai mult, cele care nu produc primesc mai puțin sau se opresc. Ajustarea e lunară, nu o dată setată și lăsată.

Raportează cereri, nu doar clicuri

Un raport bun arată câte formulare și apeluri a adus luna, nu doar impresii și clicuri — clicurile nu plătesc facturi, cererile da.

Ce întrebi înainte să semnezi un contract de administrare

  • Ce se raportează lunar — cereri sau doar clicuri?
  • Cine scrie reclamele — o persoană care știe piața ta sau un șablon general?
  • Ce se întâmplă cu bugetul dacă o campanie nu produce nimic în prima lună?
  • Administrarea e separată de bugetul de reclamă, sau inclusă?

Ce am văzut la Pro-Tent și Jedan Couture

Pentru Pro-Tent, dealerul oficial din România al unui brand elvețian de corturi pliabile, am refăcut campaniile în jurul a ce caută efectiv cumpărătorii în română, cu rezultatele urmărite ca cereri de ofertă, nu ca impresii. Pentru Jedan Couture, campaniile de Google și Meta Ads fac parte din abonamentul lunar de administrare, alături de SEO.

Întrebări. Răspunsuri scurte.

Cât costă Google Ads pe lună?

Nu există un prag fix — depinde de câtă cerere poate procesa firma ta și de cât costă un clic pe termenii tăi. Se discută la consultare.

Cât durează până văd rezultate?

Primele date despre ce funcționează apar de obicei în prima lună; ajustările care cresc rezultatele vin de obicei în luna a doua și a treia.

Administrați și Meta Ads, nu doar Google?

Da, de obicei alături de Google Ads, dacă publicul tău e activ și pe Facebook sau Instagram.

E nevoie și de SEO, sau e suficient Google Ads?

Google Ads aduce cereri cât timp plătești; SEO construiește o poziție care rămâne. Multe firme fac amândouă.

Administrăm conturi de Google Ads și Meta Ads pentru firme din România, cu rapoarte pe cereri, nu pe clicuri. Pe pagina Agenție Google Ads și Meta Ads vezi ce includem, și pe Servicii SEO vezi partea organică, în paralel.

Răspunsul nu e aici

Răspundem și, dacă întrebarea e utilă și altora, scriem articolul.