Actualizat 16 septembrie 2026
Termenii de utilizare ai site-ului
1. Despre acești termeni
1.1. Site-ul amazingsoft.ro („Site-ul”) este administrat de Amazing Soft SRL, București, Sector 6, J2016000150403, CIF RO35387202 („Amazing Soft”). Datele complete sunt la Informații legale.
1.2. Acești termeni se aplică oricărei persoane care vizitează sau folosește Site-ul („Utilizatorul”). Folosirea Site-ului înseamnă acceptarea lor. Dacă nu ești de acord, te rugăm să nu folosești Site-ul.
1.3. Serviciile pe care le prestăm clienților sunt guvernate de Termenii și condițiile de prestare a serviciilor, nu de această pagină.
1.4. Această versiune înlocuiește Termenii și condițiile și Disclaimer-ul site-ului din 2 septembrie 2020, care nu mai produc efecte de la publicarea acesteia.
2. Conținut informativ, nu ofertă fermă
2.1. Site-ul prezintă serviciile Amazing Soft, lucrări din portofoliu și articole. Informațiile au caracter general și pot fi modificate oricând, fără notificare.
2.2. Nimic de pe Site nu este o ofertă fermă în sensul Codului civil. Serviciile, prețurile, termenele și condițiile se stabilesc doar printr-o ofertă scrisă, trimisă de Amazing Soft după o discuție cu tine, și printr-un contract sau o acceptare pe e-mail.
2.3. Site-ul nu vinde nimic online. Nu există conturi de utilizator, coș sau plată pe Site. Produsele proprii ale Amazing Soft (Listero, Plugstera, Tasao, undepierzi și altele) au site-uri și termeni proprii.
3. Formularul de contact, programările și WhatsApp
3.1. Poți să ne scrii prin formularul de contact, să programezi o discuție prin Calendly sau să ne trimiți un mesaj pe WhatsApp. Trimiterea unui mesaj nu creează un contract și nu obligă Amazing Soft să răspundă într-un anumit termen sau să accepte un proiect.
3.2. Consultarea inițială de 30 de minute este gratuită și nu creează obligații pentru nicio parte.
3.3. Calendly și WhatsApp sunt servicii ale unor terți, cu termeni și politici proprii. Modul în care prelucrăm datele trimise prin aceste canale este descris în Politica de confidențialitate.
4. Proprietate intelectuală
4.1. Conținutul Site-ului (texte, design, ilustrații, fotografii, cod, structură, denumirea „Amazing Soft”, logo-ul și elementele de identitate vizuală) aparține Amazing Soft sau licențiatorilor săi și este protejat de Legea 8/1996 privind dreptul de autor și de legislația privind mărcile.
4.2. Poți citi, descărca și tipări pagini pentru uz personal sau intern, în scopul de a evalua serviciile noastre. Nu poți copia, reproduce, publica, distribui, modifica sau folosi comercial conținutul fără acordul nostru scris. Citările scurte, cu indicarea sursei și link, sunt permise.
4.3. Numele, logo-urile și mărcile clienților și ale terților care apar pe Site aparțin titularilor lor. Ele apar cu acordul acestora sau în limitele permise de lege, doar pentru a identifica lucrarea. Menționarea unui client nu înseamnă că el recomandă serviciile noastre.
4.4. Portofoliul prezintă lucrări realizate de Amazing Soft. Unele sunt publicate cu numele clientului; altele sunt anonimizate, pentru că sunt sub acord de confidențialitate. Imaginile pot fi capturi de ecran sau reconstituiri ale unor versiuni ale lucrării la data prezentării; produsele finale pot arăta diferit.
5. Articole și materiale: informare, nu consultanță
5.1. Articolele și ghidurile de pe Site exprimă opinii și experiența Amazing Soft la data publicării. Ele sunt informative și nu constituie consultanță juridică, fiscală, tehnică sau de afaceri pentru situația ta.
5.2. Tehnologiile, platformele și legislația se schimbă. Verifică informațiile înainte de a lua decizii pe baza lor. Amazing Soft nu răspunde pentru deciziile luate pe baza articolelor.
5.3. Unele articole pot menționa produse, unelte sau servicii ale unor terți. Nu primim comision pentru ele, dacă nu spunem explicit altfel.
6. Utilizare permisă
6.1. Folosești Site-ul pe propria răspundere și în limitele legii. Nu ai voie: să încerci accesul neautorizat la Site, la servere sau la date; să introduci cod malițios; să folosești roboți, scrapere sau alte mijloace automate pentru a extrage conținut în volum, cu excepția motoarelor de căutare care respectă robots.txt; să trimiți prin formular mesaje nesolicitate, abuzive sau ilegale; să te prezinți ca altcineva.
6.2. Amazing Soft poate restricționa accesul la Site oricărei persoane care încalcă acești termeni.
7. Linkuri externe
7.1. Site-ul poate conține linkuri către site-uri ale unor terți (clienți, parteneri, surse citate, platforme). Ele sunt oferite pentru comoditate. Amazing Soft nu controlează acele site-uri și nu răspunde de conținutul, disponibilitatea sau politicile lor.
7.2. Poți pune link către paginile Site-ului, dacă o faci onest, fără să sugerezi o afiliere care nu există și fără să afișezi Site-ul în cadre (framing).
8. Disponibilitate și modificări
8.1. Ne străduim ca Site-ul să fie disponibil permanent, dar nu garantăm funcționarea neîntreruptă sau fără erori. Putem suspenda Site-ul pentru mentenanță sau din motive tehnice, fără notificare.
8.2. Putem modifica sau elimina orice parte a Site-ului oricând.
9. Răspundere
9.1. Site-ul este oferit „ca atare”. În limitele permise de lege, Amazing Soft nu răspunde pentru prejudiciile directe sau indirecte care rezultă din folosirea sau imposibilitatea folosirii Site-ului, din erori sau omisiuni ale conținutului, din viruși sau din site-urile terților la care trimitem.
9.2. Nimic din acești termeni nu exclude răspunderea pe care legea nu permite să o excludem, inclusiv pentru prejudicii cauzate cu intenție sau din culpă gravă.
10. Date personale și cookie-uri
10.1. Modul în care prelucrăm datele personale ale vizitatorilor este descris în Politica de confidențialitate. Cookie-urile și tehnologiile similare sunt descrise în Politica de cookie-uri.
11. Legea aplicabilă și litigii
11.1. Acești termeni sunt guvernați de legea română.
11.2. Orice neînțelegere legată de Site se rezolvă mai întâi amiabil: scrie-ne la office@amazingsoft.ro și vom răspunde în cel mult 30 de zile. Dacă nu ajungem la o soluție, competente sunt instanțele din București, România. Dacă folosești Site-ul în calitate de consumator, alegerea instanțelor de mai sus nu ți se aplică: competența se stabilește potrivit legii, iar tu ai și drepturile prevăzute de legislația protecției consumatorilor, inclusiv cele descrise la Informații legale.
12. Modificarea termenilor
12.1. Putem actualiza acești termeni. Versiunea în vigoare este cea publicată pe această pagină, cu data ultimei actualizări. Folosirea Site-ului după publicarea unei versiuni noi înseamnă acceptarea ei.
12.2. Acești termeni sunt redactați în română. Versiunea în engleză este pusă la dispoziție pentru informare; în caz de neconcordanță, versiunea română prevalează.
Documente conexe: Termeni și condiții de prestare a serviciilor · Politica de confidențialitate · Politica de cookie-uri · Informații legale
- Acasă
- Informații legale
- Termenii de utilizare ai site-ului